După victoria echipei României (30-25) în al doilea meci al grupei A, naționala Hexagonului are spectrul eliminării în fața ochilor încă din faza grupelor. Astfel, ultimul meci, cel cu Ungaria, este decisiv pentru fostele noastre adversare, doar victoria trimițându-le la Ohrid, în faza a II-a a competiției. Să remarcăm, totuși, că în declarațiile făcute după partidă, atât antrenorul Krumbholz, dar și jucătoarele sau ziariștii gali au recunoscut că victoria fetelor noastre nu poate fi pusă în discuție. Iată câteva dintre cele mai interesante opinii.
Olivier Krumbholz (antrenorul Franței): "Am jucat bine primele 25 de minute, dar am primit primele corecții exact în cel mai nepotrivit moment, adică înainte de sfârșitul primei reprize. Ne-a fost greu să ne mai revenim, iar faptul că am primit trei goluri atunci când eram în superioritate numerică spune totul despre haosul tactic din a doua repriză, dar tot atât de multe și despre forța adversarului. Am ratat prea mult, iar portărița a lor a fost fenomenală. Totuși, n-aș putea spune că prestația noastră a fost sub ceea ce am arătat în partida cu Danemarca (înfrângere la limită cu 23-24 n.n.). Eu zic că am arătat că suntem o echipă solidă, în creștere, chiar dacă avem căderi de-a lungul partidelor. Nu am venit aici să luăm medalii, am venit să creștem și să ne batem."
Angelique Spincer (extremă stânga): "În momentul in care ele s-au distanțat la trei și la 4 goluri mi s-a părut că am renunțat prea ușor. Era loc de mai bine. În plus, am ratat prea multe aruncări la poartă și, din acest punct de vedere, a fost un pas înapoi față de partida contra danezelor. Cristina Neagu ne-a îngropat cu ghiulelele ei, iar Luminița Dinu (16 intervenții decisive n.n.) a închis poarta româncelor. Suntem într-o grupă foarte dificilă, iar echipa noastră de-abia acum se construiește.
Marion Limal (apărătoare): Puteam face un pas mare către calificare și uite că nu l-am făcut. Româncele au câteva invidualități de excepție contra cărora nu am găsit soluții pentru a le anihila. Am luat goluri în momente de superioritate numerică, ceea ce nu este deloc normal. Mai avem de tras, dar ne vom bate până la capăt în meciul contra Ungariei. Nu vreau să avem regrete din acest punct de vedere. Vreau să știu că și eu, și coechipierele mele avem conștiința împăcată."
Comentariu L’Equipe: "Bijuteriile Neagu și Valentina Ardean-Elisei au fost de neoprit. Să fim sinceri, nu avem ce reproșa fetelor noastre, româncele erau prea tari. Dacă mențin ritmul, sigur vor obține o medalie, obiectivul anunțat. Noi zicem că pot fi chiar campioane europene."
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER